Există sau nu un risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente sau ambalaje? Directorul ANPC a oferit răspunsul

Publicat: 22 apr. 2020, 13:56 Autor: Hermina Hagianu News
Există sau nu un risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente sau ambalaje? Directorul ANPC a oferit răspunsul

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, a făcut câteva precizări cu privire la răspândirea noului coronavirus. Acesta le transmite românilor faptul că nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici de contaminare din ambalaje alimentare.

„Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica”, a scris Paul Anghel pe Facebook.

Directorul ANPC a precizat că nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor.

„Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia”, a mai explicat acesta.

Regulile de igienă

https://www.facebook.com/paulanghel.ro/posts/2648361815401050

 

Publicat: 22 apr. 2020, 13:56 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×